ASTRU

Impresiile tinerilor despre ieșirea la Straja

Pin It



P2770434

Este pentru prima oară când  merg la Straja. Trebuie să recunosc că a fost mai frumos decât la Șureanu. Mi-a plăcut foarte mult că seara am avut parte de o mică petrecere. Scopul acestei ieșiri a fost după părerea mea să ne reunească și să ne dea ocazia de a ne distra împreună, iar acest lucru m-a bucurat foarte tare. Mi-au plăcut toate peripețiile prin care am trecut împreună.

Alex Codrea, 17 ani

 

A fost pentru prima dată când merg la Straja. Drumul nu a fost prea plăcut. Am ajuns, am mâncat și după aceea am fost la săniuș pe pârtie. Am dat o petrecere chiar dacă cabanierul nu ne-a lăsat, dar până la urmă l-am convins să ne lase. După ce s-a terminat cheful ne-am uitat la televizor. A doua zi de dimineață am mers pe pârtie și ne-am dat cu sania. Eu cu Dani și Alex ne-am dat pe o pârtie chiar dacă nu era voie cu sania. Mara a luat o porție mare de „andrenalină” și ne-am râs de el foarte tare. Drumul a fost frumos cu tot cu „caruselul” pe care l-am făcut cu tata cu mașina. A fost frumos.

Maria Codrea, 12 ani


 

Mie mi-a plăcut când am ajuns că a trebuit să urcăm cu alte mașini. După ce am urcat ne-am instalat în camere. Am mâncat și am plecat la schiat. Acolo m-am dat pentru prima oară cu schiurile pe pârtie, dar era seară. Am căzut de multe ori, apoi am plecat spre cabană. Fiecare am mers în camerele noastre, ne-am schimbat de hainele ude și ne-am jucat cărți. Cabanierul a venit să ne spună să facem liniște. Apoi ne-am culcat. A doua zi ne-am dus la schi, a fost foarte frumos. Am coborât de pe pârtie cu telescaunul. Am coborât cu telescaunul împreună cu Marius și am văzut multe peisaje frumoase. În final, am plecat spre casă.

Valentin Cheța, 13 ani

 

P2770420A fost super la Straja și vreau să mai călătoresc acolo. Cu mine au mai fost familia mea, membrii ASTRU și un german prieten de-al lui tata pe nume Heinrich Brinker.  Când am ajuns la Straja ne-am cazat la pensiunea Petre și am dormit în cameră cu Florin, Dani și Bebe. Noaptea în sala de mese a fost o mini-petrecere. A doua zi după prânz am plecat la pârtie. După ce ne-am întors, pe la 15:30 a plecat la telescaun să coborâm. Pe telescaun am fost cu Sorina Marcu (So) și am povestit cum a fost la Straja. A fost o aventură minunată și sper ca și anul viitor să mai mergem la Straja.

Viorel-Cristian Codrea, 10 ani (Mario)

 

Mie mi-a plăcut foarte mult drumul până la Straja deoarece a fost foarte frumos și în același timp foarte lung. Mi-a plăcut foarte mult și de șoferul nostru Brinker cu toate că nu am înțeles nimic din ceea ce spunea, dar ne-am distrat foarte mult cu el. Ajunși la Straja ne-am luat fiecare bagajul și ne-am grupat câte 4 într-o cameră, cu toate că în camera noastră am fost 6. Seara pe la 10 am plecat pe pârtie. Extenuați ne-am noi ne-am schimbat și am început să jucăm cărți. După o porție mare de râs ne-am pus în pat cu gândul că vom adormi, dar nu s-a întâmplat așa. Am pornit televizorul, iar Paul a început o bătaie cu perne. Dimineața la ora 8  ne-am trezit și uitându-ne pe geam am realizat că vedem unele din cele mai frumoase peisaje din România. După micul dejun am plecat la o tură de săniuș.  Drumul către casă a fost foarte frumos, deoarece Dpr ne-a făcut caruselul.

Valentin Medrea, 14 ani

 

Având în vedere că aceasta este a doua ieșire de anul acesta la munte, a fost la nivelul așteptărilor mele. Am văzut peisaje minunate, ne-am dat cu sania și unii dintre noi am învățat să schiem. Am avut și o mini-petrecere, în seara în care am ajuns, care mi-a plăcut foarte mult.  Înainte de aceasta, însă am ieșit pe pârtie, la zăpadă, chiar dacă era târziu și nu mai era nimeni decât noi. Atunci am făcut prima tură cu schiurile și am tras prima căzătură zdravănă.  A doua zi, după ce am luat micul dejun ne-am pregătit și am ieșit pe pârtie. M-am dat cu schiurile, pentru prima oară pe o pârtie atât de lungă (3 km) și am căzut doar de 2 ori. Am urcat pentru prima oară cu teleschiul. În principiu, totul a fost ok, cu mici excepții.

Mihai Cheța, 16 ani

 

Și încă o ieșire cu tinerii și cu Dpr a trecut. Știți și voi că ce e frumos se termină repede. L Ne-am bucurat de zăpadă și de natură, am învățat să trecem peste bune și rele împreună. Despre Straja vă pot spune că a fost foarte fain: peisajele, cabanele și mașinile îngropate în zăpadă. Mă bucur că de data aceasta am fost mai mulți și că noii astriști au reușit să se integreze mai bine și să simtă că într-adevăr fac parte din „familia ASTRU”. Aștept următoarea ieșire, sper să fie cât de curând, pentru că de data aceasta a fost minunat.

Dani Cheța, 18 ani

 

DSC04323Ieșirea la Straja a fost o idee foarte bună, în special pentru mine, deoarece a fost prima mea ieșire cu cei din grupul ASTRU și cred că m-am integrat destul de bine. Odată ajunși la Straja a început distracția și pot spune că m-am simțit extraordinar. Dimineața trezindu-mă, m-am uitat pe geam și am observat un peisaj de nedescris care mi-a dat o stare pe care nu o pot explica. A fost plăcut datul cu sacul și în același timp și neplăcut, deoarece am cam înghețat, dar în final toate s-au terminat cu bine și toată lumea a fost fericită. Dar cum tot ce e frumos se termină repede a urmat și plecarea. Mă bucur că am intrat în acest grup și le mulțumesc tuturor că m-au acceptat.

Mihai Pânzariu, 24 ani

 

Am fost la Straja și am fost foarte mulțumit de ce an întâlnit acolo. Zăpada a fost numai bună de schi și de celelalte sporturi de iarnă. Mi-a plăcut faptul că am fost foarte uniți și am petrecut momente frumoase. Aș repeta cu plăcere această experiență deoarece acolo m-am simțit foarte bine alături de grup și am văzut peisaje deosebit de plăcute. Recomand tuturor să meargă măcar de curiozitate la Straja și nu vor regreta. Eu am fost și a fost super!

Marius Aron, 22 ani

 

Este a doua ieșire la munte din această iarnă  și mă bucur foarte mult că am avut încă o dată ocazia să petrec momente frumoase alături de tinerii astriști și de oaspetele din Germania, clipe pe care nu le voi uita ușor. Cel mai important lucru este că am fost împreună și mai mult, ne-am bucurat de atmosfera de munte cu zăpadă, săniuș, jocuri, glume, bună dispoziție. Deși a fost scurtă, această ieșire a fost una reușită, în sensul că s-a simțit în aer voia bună și bucuria și sunt sigură că oriunde ne-am afla, „împreună-i mai frumos”. La final, îi mulțumesc lui Dumnezeu că a avut grijă de noi și nu în ultimul rând că ne-a dat un păstor cum mulți și-ar dori. Lăudat să fie Isus!

Iulia Albu, 22 ani

 

Am fost pentru prima oară  la Straja și am rămas profund impresionată de peisaje și de toate momentele pe care le-am petrecut împreună acolo. În prima seară am ieșit un pic pe pârtie, chiar dacă era târziu și nu mai era nimeni. A doua zi am ieșit la Săniuș cu Florin, Mihai, Sorina, Maria și alții. După câteva ore am mers cu telescaunul și ne-am întors mai apoi la cabană ca să luăm prânzul. După prânz ne-am trimis bagajele cu o mașină, iar noi am coborât din nou cu telescaunul. Dpr și Ovidiu au coborât cu schiurile, iar Raul cu placa. La întoarcere eram atât de obosită încât am adormit pe mașină. Sunt foarte bucuroasă de acest timp petrecut împreună.

Bianca Cîrnaț, 14 ani

 

P2770428

Straja a fost cea mai frumoasa ieșire de până acum, la munte. În drum spre stațiune admiram zăpada și mă distram cu cei din mașină când vedeam câte o mașină acoperită în totalitate de zăpadă, în timp ce ne apropiam am văzut una dintre pârtii. Când am ajuns ne-am cazat, am servit cina și am mers să ne distrăm puțin prin zăpadă...unii cu schiuri alții cu placa de snowboard și cei mici cu săniuța și cu sacul. Ne-am distrat foarte bine pe pârtie în acea seară. Când ni s-a făcut frig am plecat spre locul unde eram cazați, am băut ceva cald și am mers în camere unde era distracția, dar din păcate am avut ceva discuții cu cel ce ne-a cazat, dar până la urmă am reușit să-l convingem  să ne lase în sala de mese, acolo am ascultat muzică, am dansat, ne-am distrat foarte tare, iar mai apoi am mers fiecare in camera lui pentru a ne odihni.

Ovidiu Mara, 18 ani

 

            În acest weekend am fost pentru prima data la Straja și mi-ar face mare plăcere să mai merg și asta datorită acestui loc mirific pe care l-am descoperit și care m-a atras din primul moment în care am ajuns în stațiune. Acolo am descoperit agitație, voie bună, zăpadă și pârtii excelente de schi și săniuș. Vineri,  deși am ajuns foarte târziu, ne-am instalat și prima destinație a fost pârtia. Straja e un colț de rai, este acel loc în care nu îți vine nici să respiri pentru a nu deranja vreo crenguță împovărată de greutatea zăpezii, este locul în care am și uitat cum arata asfaltul, deoarece pe acolo, în unele locuri era zăpadă de aproape 1 metru.
        Seara târziu, când ne-am întors de pe pârtie, am continuat voia buna la cabană printr-o mică petrecere, am dansat, ne-am simțit bine, iar a 2-a zi, după micul dejun am luat-o de la capăt pe pârtie. Pe parcursul zilei de sâmbătă am profitat la maxim de zăpadă, iar la sfârșitul zilei, nu-mi mai simțeam corpul...eram foarte obosita. La întoarcere am coborât cu  telescaunul și sincer  am avut ceva emoții deoarece traseul era puțin abrupt, însă am ajuns cu bine, fără peripeții. 
      În concluzie, Straja este o destinație minunata iarna, dar sunt foarte convinsa ca este stațiunea în care te-ai simți bine în orice anotimp și în același timp cred că este locul care te face să-ți dorești să faci tot posibilul să revii, mai ales alături de prieteni dragi.

Daniela Petărlecean, 16 ani

 

Mie mi-a plăcut foarte mult ieșirea cu tinerii la Straja, deoarece a fost o experiență plăcută și a fost interesant pentru ca nu mai fusesem niciodată pe acolo. Și priveliștea a fost foarte frumoasă fiindcă eram deasupra norilor. Mie mi-a mai plăcut foarte mult când m-am dat cu telescaunul, iarăși o priveliște super. Ce pot să spun… a fost frumos, sper sa mai mergem și la anul sau poate o să încercăm ceva nou.                                                             Paul Dragu, 16 ani

.

           Mie mi-a plăcut foarte mult această ieșire mai ales că a fost pentru prima oara când am fost la Straja. Când am ajuns acolo am urcat cu alte mașini și era întuneric și nu am văzut prea multe, dar nu mă așteptam sa fie așa mare zăpada. A doua zi am văzut că noi eram de fapt deasupra norilor și era o priveliște splendidă. Cel mai mult mi-a plăcut când am coborât cu telescaunul pentru ca niciodată nu am mai făcut asta și de pe telescaun se vedea o priveliște frumoasă. Mi-a mai plăcut și în cabană când am început să jucăm cărți și ne-am distrat, nu am prea dormit și am stat și înghesuiți în paturi, dar totuși parcă nici nu s-a simțit pentru că m-am distrat foarte mult și aș vrea să mai facem astfel de ieșiri daca se poate.  

Marius Drăgan, 15 ani

Puteti vedea mai multe poze, aici.